The13eye’s Weblog

Care e problema adolescentului? Parintii… Orice pas ar incerca acest adolescent sa faca, parintii vor fi acolo sa gandeasca pentru el. Poate uneori e bine, pentru ca de multe ori il impiedica sa faca tampenii, dar sa fim seriosi: noi incercam sa ne integram, sa iesim din lumea de basm a copilariei si sa intram in lumea reala. Dar, ce, ne lasa? Ni se vor da motive naive pentru care nu suntem lasati sa facem ce vrem. A stricat vreodata o plimbare pe plaja seara? A stricat vreodata iesitul in parc? A facut prea multe ravagii o boxa data putin mai tare? Normal ca nu… Dar parintii vor fi mereu impotriva acestor chestii.

Oare sunt gelosi ca ei nu mai sunt adolescenti? Se razbuna pe noi pentru adolescenta lor, incercand sa fie copii ale parintilor lor tirani? Poate ca da, poate ca nu… Daca veti fi atenti, veti observa ca majoritatea parintilor nu recunosc nicio boacana in fata copiilor, incercand sa le impuna acestora imaginea de copil perfect. E cel mai enervant lucru pe care l-am intalnit, dar nu am voie sa comentez, sunt doar sub ordinul parintilor. De ce? Nu stiati ca ei sunt sponsorul necesar fiecaruia? Da, dar pentru ca ne-au crescut de mici au impresia ca ne pot controla absolut toata viata. Au impresia ca suntem niste marionete care daca asculta, “le va fi bine”. Ce rost are sa mai traiesc daca tot ce fac este “pentru ca asa a zis mama”. Nu ati participat niciodata la o cina din aceea cu prietenii de familie? Cel mai amuzant e cand acea doamna draguta se trezeste sa povesteasca: “Vai, draga, ghici cu cine m-am intalnit ieri!”. Mama va raspunde sec “Cu cine?”, iar raspunsul va veni imediat, odata cu o culoare alba ca varul pe fata mamei tale: “Cu X-ulescu!”; mama mai are o singura scapare: “care X-ulescu?”. Dar raspunsul va veni atunci ca un pumnal in inima ei si ca un suras larg pe buzele tale “Iubitul tau din liceu/facultate!”. Zambetul tau va pieri totusi destul de repede pentru ca prietena sa observe si mirarea pe chipul tau. Apoi incepe: “Nu stiai?”. Tu vei raspunde “Nu… nu mi-am inchipuit ca mama a avut alti iubiti in afara de tata…”. Atunci realizezi si tu purul adevar si naivitatea ta de pana atunci. Apoi prietena va adauga: “Vai, dar era cea mai curtata fata din liceu!”. Si asa incepe sa se duca imaginea omului perfect si mama ta devine, in sfarsit, OM.

Parintii au si ei dreptate in felul lor, nu spun nu, dar de multe ori sunt exagerat de grijulii.